Istoria automobilului
Ministerul educației
Colegiul Național “Petru Rareș”
Motoarele cu ardere interna
Primele încercări de construire a unor astfel de motoare au fost sortite eșecului, deoarece combustibilii fluizi necesari arderii încă nu apăruseră. Un exemplu ar fi dispozitivul cu cilindru și piston realizat de Christian Huygens și asistentul său, Denis Papin, care poate fi considerat o primă formă a motorului cu ardere internă.[7]
În 1807, elvețianul François Isaac de Rivaz realizează un motor cu ardere internă care utiliza un amestec de hidrogen și oxigen și aprinderea se efectua prin scânteie electrică,[8][9] iar în 1826, englezul Samuel Brown realizează un vehicul similar pe care îl testează pe un deal de lângă Londra. Belgianul Étienne Lenoir testează în 1860 automobilul său, ce consuma hidrogen, deplasându-se cu acesta de la Paris la Joinville-le-Pont, parcurgând 9 km în aproape 3 ore. Ulterior acesta aduce și unele inovații, cum ar fi carburatorul modificat care permitea și utilizarea petrolului lampant drept combustibil.[10] Americanul George Brayton îmbunătățește acest carburator în 1872 și astfel realizează prima mașină care să funcționeze cu petrol lampant.
În 1862, Alphonse Beau de Rochas introduce ciclul în patru timpi, mărind raportul de compresie și implicit randamentul acestui motor. Din nefericire, din motive financiare, acest proiect nu este transpus în practică. În 1872, Nikolaus Otto aplică inovația lui Rochas și astfel obține ceea ce ulterior va fi denumit motorul Otto. Tot în același an, Nikolaus Otto, Eugen Langen și Gottlieb Daimler pun bazele firmei Gastmotoren Fabrik Deutz AG. Patru ani mai târziu, Gottlieb Daimler pune la punct acest nou tip de motor, pe care, în 1889, René Panhard și Émile Levassor îl fixează pe o caroserie și astfel obțin un vehicul de călători cu patru locuri.[11]
În 1877, inventatorul german Siegfried Marcus realizează un vehicul dotat cu un motor în patru timpi, invenție trecută neobservată la acea epocă.
Édouard Delamare-Deboutteville, împreună cu asistentul său, realizează un vehicul care avea să îi poarte numele și care a fost patentat și probat în 1884. Acesta utiliza drept combustibil benzină, motiv pentru care carburatorului i s-au adus anumite modificări.[12][13]
În jurul anului 1870, inventatorul austriac Siegfried Marcus realizează primul vehicul propulsat cu benzină. În 1883, acesta patentează un sistem de aprindere cu magnetou. O altă inovație a acestuia o constituie carburatorul cu perii rotative.
Însă primele motoare moderne cu benzină cu adevărat eficace au fost realizate de Karl Benz, invenție patentată pe 29 ianuarie 1886, pe care a utilizat-o la o mașină cu trei roți. În 1885, Gottlieb Daimler realizează un motor cu ardere internă, care utiliza drept combustibil benzina și în anul următor, împreună cu Wilhelm Maybach, proiectează un automobil care să nu mai semene cu un vehicul tras de cai și prevăzut cu un astfel de motor.
În 1891, prin Paris încep să circule automobilele fabricate de Panhard și Levassor, echipate cu motor de tip Benz. Sunt vândute primele mașini fără cai marca Peugeot sub licența Panhard & Levassor[14]